Din punct de vedere turistic, Gara Sao Bento este una dintre principalele porţi de intrare în Porto. Este vorba, de fapt, de una dintre cele două mari gări ale oraşului, la îndemână pentru cei care vor să ajungă la Porto din partea nordică a Portugaliei sau pentru turiştii care, la rândul lor, vor să exploreze împrejurimile oraşului pentru a-şi diversifica sejurul în metropola portugheză. Într-adevăr, frecventată în mare parte de trenurile regionale şi locale, Gara Sao Bento, care se bucură de o situare centrală în oraş, este o alternativă de încredere la care pot recurge vizitatorii ce vor să exploreze virtualmente întreaga parte de nord a ţării.

Gara de tren Sao Bento din PortoGara Sao Bento din Porto

Pe de altă parte, Gara Sao Bento este în acelaşi timp un obiectiv turistic indiferent de rolul său infrastructural major. Stabilimentul a fost inaugurat la începutul secolului al XX-lea, pe situl unei foste mănăstiri, anume, Mănăstirea Sao Bento de Ave-Maria. Din punct de vedere arhitectural, gara iese în evidenţă prin pereţii săi acoperiţi cu plăci ceramice. Panourile sunt opera lui Jorge Colaco, şi însumează circa 20000 de plăci, dintre cale cele mai impresionante sunt cele ce descriu diverse personalităţi şi scene istorice de mare importanţă pentru istoria Portugaliei (cum ar fi Prinţul Henry Navigatorul, Regele Joao I şi diverse bătălii).

Nume:
Gara Sao Bento (Estacao de Sao Bento)
Adresă:
Praca Almeida Garrett, Porto, Portugalia
Telefon:
00351 222 002722
Sus